Catolicii cred că Tradiția este la fel de importantă ca Biblia, iar această înțelegere are sens atunci când privim cum a fost formată Biblia. În primii ani ai Bisericii, creștinii nu aveau Noul Testament complet, iar învățăturile lui Isus erau păstrate vii prin Tradiția orală, transmisă din generație în generație. Prima carte a Noului Testament, prima scrisoare a Sfântului Pavel către Tesaloniceni, a fost scrisă în jurul anului 50 d.Hr., la aproximativ 20 de ani după învierea lui Hristos.
În această perioadă, învățăturile lui Isus erau transmise viu prin predicile apostolilor și ale comunităților creștine. Tradiția a jucat un rol crucial în acest proces. Chiar și după ce cărțile Noului Testament au fost scrise, a durat mai multe secole până când Biserica a stabilit oficial care texte să fie incluse în Biblie. Canonul Bibliei a fost stabilit abia la sfârșitul secolului al IV-lea, la Sinodul din Cartagina, în anul 397. Până atunci, credința era trăită și învățată în principal prin Tradiție, cu apostolii și urmașii lor păstrând și transmițând învățăturile lui Hristos.
Scrisorile din Noul Testament, precum cele scrise de Pavel, Petru și Ioan, au fost redactate cu scopuri bine definite: să ghideze, să corecteze și să întărească comunitățile creștine. Aceste scrisori nu au fost inițial scrise pentru a forma Biblia; ele erau citite în biserici pentru a încuraja creștinii și a-i ajuta să trăiască conform Evangheliei. Doar mai târziu, Biserica, prin Tradiție, a stabilit care dintre aceste scrieri sunt inspirate de Dumnezeu și trebuie să facă parte din Scripturi.
A spune că "Tradiția este la fel de importantă ca Biblia" înseamnă a recunoaște că, fără Tradiție, nu am avea Biblia așa cum o cunoaștem astăzi. Tradiția a păstrat învățăturile lui Hristos în primele secole și, prin ea, Biserica a putut identifica ce cărți trebuie să compună Noul Testament. În plus, Tradiția ne ajută să interpretăm corect Scriptura. Fără ea, fiecare persoană ar putea interpreta Biblia în mod diferit, ceea ce ar duce la confuzie și diviziuni.
Un exemplu clar este Euharistia. Credința catolică potrivit căreia pâinea și vinul devin Trupul și Sângele lui Hristos are rădăcini atât în cuvintele Bibliei, cât și în practica Bisericii încă din timpul apostolilor. De-a lungul secolelor, Tradiția a ajutat Biserica să înțeleagă și să trăiască această realitate mai profund, păstrând învățătura pe care Isus a transmis-o la Cina cea de Taină.
Așadar, pentru catolici, Tradiția este la fel de importantă ca Biblia, deoarece ambele provin din aceeași sursă: Dumnezeu. Ele merg mână în mână, se completează reciproc și sunt indispensabile pentru viața și credința Bisericii. Tradiția este vie, ghidată de Duhul Sfânt, și asigură că mesajul lui Hristos continuă să fie înțeles și trăit pe deplin de-a lungul secolelor.
Catolicii cred că Tradiția este la fel de importantă ca Biblia, deoarece ambele provin de la Dumnezeu și se completează reciproc. Tradiția a păstrat și transmis învățăturile lui Isus înainte de formarea completă a Noului Testament.
Biblia, așa cum o cunoaștem, a fost definită abia în secolul al IV-lea, când Biserica, prin Tradiție, a stabilit care scrieri erau inspirate de Dumnezeu. Tradiția a păstrat învățăturile lui Hristos până la stabilirea canonului.
Tradiția ajută la interpretarea Scripturii, asigurând unitatea credinței. Fără Tradiție, interpretările individuale ar putea cauza diviziuni.
2 Tesaloniceni 2,15 – "Țineți tradițiile" subliniază importanța transmiterii orale.
Ioan 21,25 – "Nu totul este scris" amintește că învățăturile lui Isus depășesc Scriptura.
1 Corinteni 11,2 – "Păstrați tradițiile" întărește practica Tradiției în Biserica primară.
2 Timotei 2,2 – "Învățați pe alții" arată transmiterea orală a credinței ca parte a Tradiției.
Ioan 16,12-13 – "Mai am multe de spus" indică faptul că Duhul Sfânt continuă să ghideze Biserica dincolo de Scripturi.
Matei 28,19-20 – "Învățați toate națiunile" subliniază responsabilitatea apostolilor de a transmite credința.
Faptele Apostolilor 2,42 – "Stăruiau în învățătură" arată că primii creștini urmau învățături dincolo de Scriptură.
1 Tesaloniceni 2,13 – "Au primit ca pe cuvântul lui Dumnezeu" include predica apostolică drept Cuvânt al lui Dumnezeu.
2 Petru 1,20-21 – "Nicio profeție nu este de interpretare personală" subliniază necesitatea Magisteriului pentru interpretarea Bibliei.
1 Corinteni 15,1-2 – "Am transmis ceea ce am primit" întărește transmiterea orală a credinței, esențială în Tradiție.
