1 Venerarea pe care catolicii i-o acordă Mariei, mama lui Isus, nu este închinare, ci un profund respect și onoare pentru rolul ei unic în planul lui Dumnezeu. În catolicism, venerarea este distinctă de închinare. În timp ce închinarea (latria) este datorată exclusiv lui Dumnezeu, venerarea (dulia), și în special onoarea acordată Mariei (hiperdulia), recunoaște rolul ei ca cea mai înaltă dintre sfinți, fără a o așeza vreodată la nivelul lui Dumnezeu.
Maria este venerată din mai multe motive fundamentate în Scriptură și în Tradiția Bisericii. În Evanghelia după Luca, Maria profețește: "Căci iată, de acum toate neamurile mă vor numi fericită" (Luca 1,48). Acest verset reflectă recunoașterea continuă a Bisericii pentru participarea ei specială la misterul mântuirii. Ea, aleasă să fie Mama lui Dumnezeu (Galateni 4,4), a colaborat într-un mod unic cu planul divin consimțind liber ca Cuvântul să se întrupeze în ea (Luca 1,38).
Mijlocirea Mariei este, de asemenea, o parte centrală a venerării catolice. Asemenea la Cana, unde îi cere lui Isus să facă prima Sa minune (Ioan 2,1-11), catolicii cred că Maria, în Cer, continuă să mijlocească pentru noi. Catehismul Bisericii Catolice (§969) afirmă că, fiind ridicată la Cer, Maria nu și-a abandonat rolul, ci "prin mijlocirea sa multiplă, continuă să ne obțină darurile mântuirii veșnice."
În plus, Maria este văzută ca model de credință și caritate, fiind "realizarea exemplară" a Bisericii (CIC §967). Ascultarea ei absolută față de voința lui Dumnezeu și puritatea ei fără păcat (CIC §491-492) sunt virtuți pe care credincioșii sunt invitați să le imite. Astfel, catolicii o privesc ca pe o mamă spirituală care ne conduce la Cristos.
Venerarea Mariei, așadar, nu diminuează locul lui Isus Cristos, ci exaltează modul în care Dumnezeu, în înțelepciunea Sa infinită, a folosit participarea umană în istoria mântuirii. Maria este venerată pentru că, prin "da"-ul ei către Dumnezeu, a făcut posibilă întruparea lui Isus Cristos, Răscumpărătorul nostru.
