1 Pe altar are loc punctul culminant al liturghiei: consacrarea pâinii și vinului, care devin Trupul și Sângele lui Hristos. Acest lucru se referă la sacrificiul lui Hristos pe Cruce, care este celebrat într-un mod nesângeros la fiecare Liturghie. Atunci când catolicii au un altar în biserică, ei își reafirmă credința în Euharistie ca "izvorul și culmea întregii vieți creștine" (CIC 1324), pentru că acolo Hristos se oferă pe Sine pentru noi, în amintirea a ceea ce a făcut pe Golgota.
De asemenea, altarul reflectă ideea de comuniune și unitate a Bisericii. Toți credincioșii se adună în jurul altarului pentru a împărtăși din aceeași pâine și același potir, așa cum învață Sfântul Pavel în 1 Corinteni 10,16-17: "Paharul binecuvântării pe care îl binecuvântăm nu este, oare, comuniune cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, comuniune cu trupul lui Hristos? Pentru că este o singură pâine, noi, care suntem mulți, suntem un singur trup." Altarul este, așadar, simbolul care unește catolicii cu Hristos și între ei.
Biblic, altarul are rădăcini în Vechiul Testament, unde era locul central al sacrificiilor aduse lui Dumnezeu. Cu toate acestea, în Noul Testament, sacrificiul perfect al lui Hristos înlocuiește vechile sacrificii. În Evrei 13,10, autorul declară: "Avem un altar de la care cei ce slujesc în cort nu au dreptul să mănânce." Acest "altar" este însuși Hristos, al cărui sacrificiu unic și etern este făcut prezent pe altarul bisericii.
Catolicii au un altar în biserică deoarece acesta simbolizează pe Hristos și sacrificiul Său mântuitor, celebrat într-un mod sacramental. În timpul Liturghiei, altarul devine locul de întâlnire între cer și pământ, unde credincioșii participă la misterul mântuirii. Altarul este centrul vieții liturgice, iar prin el, catolicii se unesc mai profund cu Hristos și între ei în credință și Euharistie, reînnoindu-și continuu angajamentul față de Dumnezeu și Biserică.
