1 Cei care sunt deja purificați și trăiesc în vederea beatifică a lui Dumnezeu, locuind în ceruri, sunt cunoscuți ca aleși și sfinți. Acești sfinți nu numai că pot, dar și ne ajută, mijlocind pentru noi în fața lui Dumnezeu. Ei cer Domnului în favoarea noastră, asemenea unor prieteni fideli care fac cereri pentru cei pe care îi iubesc. Tocmai de aceea catolicii se roagă la sfinți, recunoscând că ei, fiind deja aproape de Dumnezeu, pot mijloci pentru nevoile noastre.
Conform Catehismului Bisericii Catolice, în paragraful 2683, mijlocirea sfinților este descrisă ca cel mai înalt serviciu pe care aceștia îl oferă în planul lui Dumnezeu. A cere mijlocirea sfinților este, prin urmare, un act de încredere și credință. Catolicii se roagă la sfinți cu certitudinea că acești prieteni cerești pot oferi rugăciunile lor lui Dumnezeu în numele nostru, aducând binecuvântări și haruri în viața noastră și în întreaga lume.
Practica de a se ruga la sfinți are rădăcini profunde în Scripturi. În Vechiul Testament, cartea a 2-a a Macabeilor 15, 11-16 descrie o viziune despre Onia, un preot deja decedat, care se roagă pentru tot poporul iudeu. Acest lucru arată că cei drepți, chiar și după moarte, continuă să mijlocească pentru cei care rămân pe pământ. În Noul Testament, în Apocalipsa 8, 3-4, Sfântul Ioan are o viziune în care rugăciunile sfinților se înalță la tronul lui Dumnezeu ca tămâie, simbolizând mijlocirea continuă a sfinților pentru credincioși.
Așadar, tradiția de a cere mijlocirea sfinților este o practică ce găsește susținere atât în Scripturi, cât și în doctrina Bisericii. Când catolicii se roagă la sfinți, ei nu înlocuiesc rolul lui Dumnezeu, ci recunosc comuniunea sfinților și puterea mijlocirii lor în fața Lui. Prin această comuniune, cei care sunt în ceruri, în deplină unitate cu Dumnezeu, continuă să ofere ajutor Bisericii peregrine pe pământ, ca parte a trupului mistic al lui Hristos.
